fără probleme

În ultimul timp primesc din ce în ce mai multe confirmări despre faptul că trăim întro țară de prostovani. Cum altfel ai putea să îi numești pe cei care sunt luați prin surprindere, în fiecare iarnă, de ninsoarea care se așterne peste noi, culmea, în luna decembrie. Autoritățile se comportă ca niște retardați mintal, iar noi acceptăm scuzele lor. Care sunt mai prosti? Astăzi, în drum spre birou am trecut prin Piața Victoriei și ghici ce? Stăzile erau pline de zapadă, iar mașinile de dezăpezit stăteau în mijlocul pieței și se "odihneau". Un singur atelaj rula pe Blvd. Titulescu între Piața Victoriei și Str. Dr. Felix. Cei care cunosc zona, își pot da seama cât acopereau din Blvd. Titulescu. Cam 25%. Mult nu? Altă anomalie ... când curăță zapada de pe străzi, o dau întro parte și blochează mașinile parcate (regulamentar). Am văzut mulți șoferi care se chinuiau să își scoată mașinile din parcare și nu reușeau pentru că aveau un morman de zăpadă în fața/spatele lor. Singur

"Pe măsură ce înaintez în vârstă, îmi plac din ce în ce mai mult dimineţile de sâmbătă. Poate că din cauza liniştii pe care o simt atunci când mă trezesc primul, sau poate că este doar bucuria neascunsă că nu trebuie să fiu la serviciu. Oricum ar fi, primele ore ale dimineţilor de sâmbătă sunt cât se poate de plăcute. Acum câteva săptămâni, savurând liniştit prima cafea a unei astfel de dimineţi de sâmbătă, am pornit radioul. Ceea ce a urmat a devenit una din acele lecţii pe care viaţa ţi le dă din când în când. Iată despre ce e vorba: La radio rula o emisiune matinală interactivă, cu păreri exprimate telefonic de ascultători pe tema emisiunii, punctate din când în când de anunţuri ale crainicului prin care îi asigura pe aceştia că le stă la dispoziţie în fiecare zi a săptămânii, inclusiv în dimineţile de sâmbătă până la prânz. La un moment dat a intrat în direct un ascultător care dorea să povestească, oricui dorea să asculte, povestea celor 1000 de bile, ceea ce mi-a captat

Azi am fost în parc cu Nerutza mea. Totul a fost minunat până în momentul în care m-am "trezit" înconjurată de vreo 8-10 dulăi comunitari, agitați și agresivi. Am chemat-o pe Nera lângă mine (și la viteza cu care a venit, banuiesc că și ea s-a speriat nițel) și m-am pregatit de bătălie, adică am făcut din lesă bici :)) Am scăpat cu bine din încercuirea dulăilor cu ajutorul unor doamne care veniseră în parc să îi hrănească pe "micuți". Între pofta de a ne "mânca" pe noi și a mânca ce au adus cucoanele în sacoșe, a învins pofta de a mânca rapid și sigur, așa încât ne-au lăsat pe noi în pace. Recunosc, deși nu imi este teamă de câini (în general) de data asta m-am cam speriat. Acest incident mă duce cu gândul a o altă pățanie ... tot în parcul Herăstrău:D ... de acum vreo două săptămâni. Normal ... mă plimbam cu câinele prin parc ... fără lesă. La un moment dat, apar doi comunitari pe două picioare (polițiști iși spun ei) care mă aprostrofează că trebuie

"Un grup de oameni de succes in apogeul carierei lor, toti avand joburi si pozitii de vis, masini si case, au facut o vizita unui fost profesor din facultate. Discutia a alunecat treptat spre cat de stresanta si obositoare e viata zi de zi. Profesorul i-a intrebat daca vor sa bea o cafea buna si s-a intors din bucatarie cu vas mare plin cu cafea si o multime de cesti. Unele erau din portelan fin, altele din sticla, plastic, unele aratand normal, altele foarte delicate si scumpe, unele cu insertii aurite, altele cu toarta ciobita, si i-a rugat pe fiecare sa se serveasca. Cand toti aveau cate o ceasca de cafea in mana profesorul le-a zis : " Daca ati observat fiecare dintre voi a pus cafea in cate o ceasca scumpa si fina lasand cestile simple si ieftine goale pe masa. E normal sa vreti ceea ce e mai bun in viata, dar tocmai asta e sursa problemelor si a stresului pe care il aveti zi de zi. Nu conteaza ce ceasca ai ales, cafeaua are acelasi gust. Ceasca nu adauga nici o

A inceput nebunia anului 2012 cand, conform unora, s-ar termina lumea. Acei "unora" au interpretat sfarsitul calendarului mayas ca fiind sfarsitul lumii. Binenteles ca exista doua tabere care se contrazic. Unii "hais", altii "cea". Daca nu ar fi asa ... ce s-ar mai discuta? Daca totul ar fi clar, limpede, pe intelesul tuturor ... nu ar fi viata plictisitoare? Asa ... ne certam, ne paruim, ne impunem, ne aratam "valoarea", "inteligenta" ... parca e mai interesant asa, nu? :)) Nu inteleg de ce acest tam-tam cu sfarsitul lumii. Ok. Se sfarseste. Si?! Nu muri toti odata si-odata? Este careva nemuritor printre noi? Si daca ar fi, tot nu i-ar pasa de sfarsitul lumii ... doar e nemuritor, nu? Si mai e ceva ... care lume se sfarseste? Lumea asta? Lumea celalata? Lumea de apoi? Daca e "de apoi", pai e clar ca vine dupa un sfarsit. Adica, s-a sfarsit odata ... ne sperie inca un sfarsit? De ce? Nu e nici primul, nu va fi nici ultimul.

Prietena mea cea mai buna (Adriana) are un nepot (Ghighi) care vrea sa devina actor la Hollywood. Deocamdata e la scoala de muzica la Pitesti, dar are ambitii mari. Pana atunci, eu si Adriana ne facem planuri. Visam. Cum va ajunge el mare actor... Cum ne vom da coate prin salile de cinematograf si ne vom lauda la "babutele" noastre cu asemenea cunostinte... "Tu, darga. L-ai vazut pe actorul ala american, George Eftimie. Ala frumuselu' de face ravagii la fete tinere. E roman. E nepotul celei mai bune prietene" .... :)) Viata va decide daca acest vis se va implini. Eu nu pot decat sa ii urez noroc si putere de munca. Va avea nevoie.

M A N A F U *: Life: Vrei sa joci intr-un film de Cristian Mungiu?

Aseară m-am uitat la un film american, prost și insipid ca mai toate filmele americane. Ceva cu agenți speciali, împușcături și happy end :) Finalul m-a pus pe ganduri :D: el, agent special află că a fost spalat pe creier timp de câțiva ani și este șocat de veste. Ea, partener de "joacă" îl consolează spunând "totul va fi bine. Măcar acum știi adevarul" (am citat din memorie). Această frază m-a făcut să mă gândesc la ce reprezintă adevarul pentru noi. Adică e chiar atât de important să știm "adevarul" încât să nu mai conteze consecințele ulterioare? Si .... despre ce adevar vorbim? Adevarul cui? După cum spunea un înțelept, adevarul aparține tuturor. Toți au dreptate în felul lor. Și atunci, unde e adevărul? Nu cumva se pune prea mult "preț" pe adevăr? Oare chiar vreau sa știu adevărul indiferent de consecințe? Nu cumva vorba "fericiți cei săraci cu duhul" se referea tocmai la acest aspect? Ești mai fericit dacă știi, sau daca nu știi

Vreau si eu sa am imunitate. Binenteles ca nu parlamentara. Doar nu m-am prostit intratat incat sa ma bag in troaca porcilor.  Nuuuu. Vreau doar imunitate la prostie. De azi dimineata se vorbeste intruna de prostia presedintelui tarii, a guvernantilor si a parlementarilor. Binenteles ca se acuza de prostie unii pe altii. Stii ce e cel mai "distractiv" ... ca nu isi dau seama ca se fac de ras. Toti. La unison. Nu cred ca mai era cazul, dar ne-au demonstrat inca o data ca singur lor gand este la ciolan. Atat. Oare mai exista vre-un cetatean al Romaniei care sa mai creada lozincile populiste pe care le arunca in stanga si in dreapta cei care "ne conduc"? Eu sper ca au inceput sa se lumineze chiar si cei mai inraiti partizani. Daca nici acum nu realizeaza ce se intampla, atunci suntem pierduti. :((

Acum se vede clar de unde ne vine (re)numele. Suntem niste rromani sadea. Daca te uiti la televizor ce vezi? ... Cearta. Tiganeala. Lupta pentru ciolan. Noi, muritorii de rand suntem cantitate neglijabila ... tindem spre zero. Si de ce nu ar fi asa? Facem ceva sa fim luati in seama? Ne spunem cumva doleantele? Poate ca da. Dar ca si ei, fiecare vorbeste in legea lui. Nu suntem capabili sa ne unim, sa aratam rromilor de la guvernare ca suntem diferiti.  In fapt ... suntem exact ca ei. Pentru ca nu facem minic. Exact ca ei. Astazi am primit un email cu fotografii despre parlementari care dorm in sedinte. Asa si? Se vehiculeaza astfel de poze de mult. Se fac glume in public pe seama lor. Si? Credeti ca vre-unul dintre ei s-a simtit rusinat? Asti vazut vre-o schimbare (in bine) la cei care ne conduc? Eu nu. Am vazut cum ne ingroapa din ce in ce mai adanc in mocirla care ne inconjoara. Pana cand vom inceta sa mai respiram. Si cand ne vom inceca in propria noastra mocirla, tot noi vom fi u

Cu timpul inveti ca orizontul pe care il ai e tot mai mic. In adolescenta te gandesti la viata pe care o vei avea, visezi la ce vrei face „cand vei fi mare” ... peste multi, multi ani. Cand esti tanar, incepi sa devi mai involburat, mai frenetic. Nu mai exista planuri pe termen lung. Cel mult iti mai faci planuri pentru urmatorii cativa ani pana „scapi” de facultate. Dupa aceea, lumea e a ta. Si totul va fi simplu si frumos. Dar, te trezesti intr-o zi ca ai familie, copii ... ce mai, esti om matur ... si planurile se schimba din nou. Incepi sa faci planuri de luat casa, masina, de mers in vacanta ... poate la mare ... poate la munte... poate la anu’ „cand o sa avem mai multi bani”. Cu timpul incepi sa nu mai visezi, ci sa te lupti sa ai cat mai mult si cat mai multe. Sa visezi e un lux pentru cei cu bani. Asta este ceea ce crezi tu. Nu mai ai timp de vise cand cel mic are febra si tu trebuie sa pleci la serviciu unde te asteapta un morman de documente de rezolvat si toti sunt cu ochii