vineri, 26 noiembrie 2010

poezie scrisa de Charlie Chaplin

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Si atunci, am putut să mă linistesc.
Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că nelinistea si suferinta mea emotională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viată diferită si am început să înteleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greseală să fortez o situatie sau o persoană, cu singurul scop de a obtine ceea ce doresc, stiind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiti si că nu este momentul …
Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situatii, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, ratiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber si am renuntat să mai fac planuri mari , am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place si în ritmul meu.
Astăzi, stiu că aceasta se nume
ște … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înselat.
Astăzi, am descoperit … Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viată. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Si aceasta se numeste … Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că ratiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios.
şi toate acestea înseamnă … Să ştii să trăiesti cu adevărat.

luni, 8 noiembrie 2010

dialog intre doi embrioni

- Şi tu crezi în viaţa de după naştere?

- Desigur. După naştere trebuie să urmeze ceva. Probabil că ne aflăm aici tocmai pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează.

- Ce prostie! După naştere nu urmează nimic. Şi, de altfel, cum ar putea să arate?

- Nu ştiu exact, dar desigur că va fi mai multă lumină decât aici. Poate că vom umbla pe propriile picioare şi vom mânca cu propria gură.

- Ce tâmpenie! Nu se poate să umbli. Iar ca să mănânci cu gura, chiar ca ar fi de râs! Doar noi mâncăm prin cordonul ombilical. Însă ia să iţi spun eu ceva: putem exclude viaţa de după naştere, pentru că deja acum e prea scurt cordonul ombilical.

- Ba da, ba da, cu siguranţă va fi ceva. Însă, probabil, ceva mai altfel decât ne-am obişnuit aici.

- Păi de acolo nu s-a întors nimeni. Odată cu naşterea, viaţa se termină, pur şi simplu. De altfel, viaţa nu este altceva decât o permanentă înghesuială, în întuneric.

- Eu nu ştiu exact, cum va fi, dacă ne vom naşte, dar desigur că o vom găsi pe MAMA, iar ea va avea grijă de noi.

- Pe mama? Tu crezi în mama? Şi după tine, unde ar putea ea sa fie?

- Păi oriunde, în jurul nostru. Doar trăim în ea şi prin ea. Fără ea, nu am fi deloc.

- Eu nu cred asta! Eu nu am văzut nicicând, nici un fel de mama, aşa că e evident că nu există.

- Dar, uneori, când suntem în linişte, o auzim cum cântă, simţim cum mângâie lumea din jurul nostru. Ştii. eu cred ca viaţa adevarată ne aşteaptă abia de acum încolo.