vineri, 25 martie 2011

Inteleptul si Cele trei porti

Am primit aceasta poveste pe email. Mi-a placut mult, asa ca o impartasesc cu voi.




Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.
- Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
- Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele.
O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti.
Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul.
Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.
Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.
Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi:

SCHIMBA LUMEA!
Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa.
El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii...
Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara.
Anii trecura.
Intr-o zi, il intalni din nou pe batranul intelept care-l intreba:
- Ce-ai invatat tu pe acest drum?
- Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
- Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu.
Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris:
SCHIMBA-I PE CEILALTI!
Asta era si intentia mea, gandi el...
Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.
El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpe defectele.
Aceasta fu a doua lupta a sa.
Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?
- Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine, prind radacina toate aceste lucruri.
- Ai dreptate, spuse batranul.
Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:
SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI!
Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.
El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau.
Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce ai invatat tu pe acest drum?
- Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
- Asa este, spuse batranul.
- Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva
mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
- Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.
Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris:
ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI!
Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.
In lupta devenim orbi, isi spuse el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi:
defectele, umbrele, frica, limitele sale.
Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca.
Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.
Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba: - Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
- Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu
niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.
Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria
ACCEPTA-I PE CEILALTI!
Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.
Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:
- Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
- Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.
- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul. Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei:
ACCEPTA LUMEA!
Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor.
Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa?
Atunci se ivi batranul, care-l intreba:
- Ce-ai invatat pe drumul acesta?
- Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea.
Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.
- Acesta este cel de-al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti.Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!

Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii,spuse el si disparu pentru totdeauna.

miercuri, 9 martie 2011

luni, 7 martie 2011

Dumnezeu vs. stiinta

(text preluat de pe net)
Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…
Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare.  
- Esti crestin, nu-i asa, fiule?

- Da, dle, spune studentul
- Deci crezi in Dumnezeu?
- Cu siguranta 

- Dumnezeu e bun? 
- Desigur, Dumnezeu e bun.
- E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice? 

- Da 
- Tu esti bun sau rau?
- Biblia spune ca sunt rau.

Profesorul zambeste cunoscator. 
- Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o  problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca? 
- Da, dle. As incerca.  
- Deci esti bun. 
- N-as spune asta. 
- Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…   

Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
- El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?
 

Studentul tace.
- Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze. Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
- Pai…, da, spune studentul

- Satana e bun?
 

Studentul nu ezita la aceasta intrebare “Nu”
- De unde vine Satana?
 Studentul ezita. De la Dumnezeu.
- Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
- Da, dle.
- Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect? 

- Da
- Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.

Din nou, studentul nu raspunde.
- Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?

Studentul se foieste jenat.
 - Da

- Deci cine le-a creat?

 
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. "Crezi in Isus Cristos, fiule?"
 
Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
- Da, dle profesor, cred.

Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?
 - Nu, dle. Nu L-am vazut.
- Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?
- Nu, dle, nu l-am auzit.
- L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
- Nu, dle, ma tem ca nu.
- Si totusi crezi in el?
- Da.
- Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
- Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
- Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.

Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
- Dle profesor, exista caldura?
- Da
- Si exista frig?

- Da, fiule, exista si frig.
- Nu, dle, nu exista.
 
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.
 
Studentul incepe sa explice: "Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corps au obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corps au material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut (-458 F) inseamna absenta totala a caldurii.
 
Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei."

Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.
- Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?
- Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?
- Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?
 

Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.
 - Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
- Dle profesor  vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE  sa fie si ea gresita.


De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza. Gresite?  

- Poti explica in ce fel?
-Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?    
- Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
- Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?


Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.
- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predate studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?

Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.
- Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?

Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.
- Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….
- Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?


Acum nesigur, profesorul raspunde: "sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul."
La asta, studentul a replicat: "Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina."
 
Profesorul s-a asezat.
Studentul era Albert Einstein.

Albert Einstein a scris o carte intitulata
Dumnezeu vs. stiinta in 1921 ….