joi, 15 octombrie 2009

planuri

Cu timpul inveti ca orizontul pe care il ai e tot mai mic. In adolescenta te gandesti la viata pe care o vei avea, visezi la ce vrei face „cand vei fi mare” ... peste multi, multi ani. Cand esti tanar, incepi sa devi mai involburat, mai frenetic. Nu mai exista planuri pe termen lung. Cel mult iti mai faci planuri pentru urmatorii cativa ani pana „scapi” de facultate. Dupa aceea, lumea e a ta. Si totul va fi simplu si frumos. Dar, te trezesti intr-o zi ca ai familie, copii ... ce mai, esti om matur ... si planurile se schimba din nou. Incepi sa faci planuri de luat casa, masina, de mers in vacanta ... poate la mare ... poate la munte... poate la anu’ „cand o sa avem mai multi bani”. Cu timpul incepi sa nu mai visezi, ci sa te lupti sa ai cat mai mult si cat mai multe. Sa visezi e un lux pentru cei cu bani. Asta este ceea ce crezi tu. Nu mai ai timp de vise cand cel mic are febra si tu trebuie sa pleci la serviciu unde te asteapta un morman de documente de rezolvat si toti sunt cu ochii pe tine ... ce faci? cum faci? de ce faci? Si partenerul de viata, daca exista, e in aceeasi situatie. Face aceleasi eforturi ca si tine. Doar ca tie ti se pare ca nu face nimic, tu esti cel care duce tot greul familiei. Si atunci, de unde vise? Cand? Cine mai are timp de asa ceva. Mofturi.




Si timpul trece, si tu imbatranesti si devi mai intelept. De ce? Nu pentru ca esti un om inteligent ( fie vorba intre noi, multa lume confunda inteligenta cu intelepciunea. Nu si noi, nu?). Ci pentru ca iti dai seama ca aproape tot ceea ce ai facut in timpul vietii este inutil. Iti dai seama ca nu te mai intereseaza ce va fi peste 5 ani, peste 10 ani. Important este ce se va intampla azi. Poate maine. Atat. Mai departe ... e doar o iluzie care poate sa devina realitate. Sau nu. Dar tu stii deja asta si nu mai conteaza. Tu stii ca tot ceea ce a fost important in viata ta ai ignorat. Desi la momentul respectiv credeai altceva. Atunci luptai pentru ei, pentru cei de langa tine ... sa le oferi un „trai decent”. Munceai cate 10-12 ore pe zi ca sa ii duci in vacanta in strainatate, ca asa era la moda si tu trebuia sa fi modern, nu-i asa? Trebuia sa fi in trend cu colegii. Sa nu te faci de ras. Acum ... ai ramas singur ... in casa construita pentru ei. Pentru cei dragi. Dar ei nu mai sunt.
Si atunci ... stai si te uiti cu regret la pozele lor. Cateodata plangi, dar sa nu te vada nimeni pentru ca tu esti de fapt aceeasi persoana puternica care a dus toate greutatile pamantului in spate. Esti Sisiful nestiut de nimeni. Din cand in cand, mai primesti cate un telefon de la cunoscuti. Prieteni nu poti sa le mai spui de mult. Candva ... poate.
Acum ... e prea tarziu pentru orice. Si continui sa traiesti cu speranta ca poate azi ... daca nu maine ... nu stii cand, dar continui sa speri ... Te rog Doamne .... nu ma mai tine mult pe pamant! Singur.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu