marți, 4 ianuarie 2011

Astazi, cineva drag (candva) mi-a spus sa continui sa scriu pe acest blog pentru ca am multe de spus. Ca atare ... iata-ma pe blog din nou.

Pentru ca este inceput de an, voi scrie despre cum am intrat eu in 2011.
Se pare ca la mine a devenit obisnuinta sa trec prin trei incercari consecutive, in fiecare an. Anul trecut, am avut cate o incercare pentru fiecare din primele trei luni. In ianuarie ... Alexandra a fost operata de apendicita. In februarie ... Nera (schnautzerina) a fost operata de urgenta. Splina extirpata plus o piatra in dintestinul subtire. In martie ... mama s-a operat de cataracta.

Anul 2011 mi-a rezervat in primul cand o condensare a celor 3 experiente in 3 zile, in loc de 3 luni. Asa incat iata povestea acestui inceput de an.

Pe data de 1 ianuare am reusit sa opresc incalzirea in blocul in care locuiesc cu mandrie de 10 ani (uau). Noroc ca am sesizat fisura ce aparuse intro teava de la caloriferul din dormitor. Nici nu am apucat bine sa ma dumiresc ca, din picurat a ajuns un mic jet sub presiune. Imediat am cerut administratorului sa opreasca apa. Din fericire, am avut si norocul de a-l gasi acasa pe administrator si norocul de a gasi un instalator disponibil in prima zi a anului. Om priceput, a rezolvat situatia rapid. Nimeni nu a avut de suferit, in afara de buzunarul meu care s-a golit rapid. Dar ce mai conteaza cateva sute de lei. Putea fi mult mai grav si mai costisitor.

Pe data de 2 ianuarie imi iau copii de brat (vorba vine, o iau pe Alex de brat si pe Nera de lesa) si plecam la o plimbare in parc, in Kisseleff. Acolo ne intalnim cu o prietena (Doina) si cainele ei (Max). Dupa un timp ni se alatura o fatuca cu un Golden Retriever (Daisy). Ne tinem companie reciproc pana in momentul in care simtim ca nu mai simtim nimic :D. Inghetaseram de frig, ca atare ne-am decis sa plecam fiecare la casa ei. Dupa ce am iesit din tarcul de joaca al cainilor, eu si Doina am pus lesa cateilor nostrii. Fatuca ... nimic. O intreb de ce nu ii pune lesa. Ea ne raspunde "nu o tin in lesa decat cand traversam strada, pentru ca e foarte ascultatoare. Sta pe langa mine, nu fuge". Am vrut sa ii spun ca nu e o idee buna, dar ea deja se indepartase de noi. Discutam cu Doina ... eram cu ochii dupa Nera ... cand aud cea mai groaznica bubuitura pe care am auzito vreodata. In prima clipa am crezut ca s-au lovit doua masini, desi a sunat mai infundat. Dupa care am vazuto pe fatuca urland "a lovito, a lovito, nu pot sa cred ... a lovito pe Daisy". Venea spre noi plangand si urland socata de cele intamplate, zicand ca ea nu poate sa mearga sa o vada plina de sange pe Daisy. Eu, ce era sa fac? I-am zis Alexandrei sa stea cu Nera si am luato la fuga spre Daisy care zacea intinsa in mijlocul bulevardului. Mi-era groaza de ce urma sa vad, dar nu aveam de ales. Nu puteam sa o las acolo. Masina o tarase pe Daisy vreo 20-25 metrii. Alergnd spre ea am vazut ca misca un picior. Atunci, m-am intors spre stapana ei si i-am strigat sa vina ca traieste si are nevoie de ea. A fost suficient de inspirata sa opreasca masinile care veneau spre noi. Imi era teama sa nu ne loveasca si pe noi, avand in vedere ca era deja intuneric. Am luato pe Daisy si am duso pe trotuar. Nu avea nici o rana externa, nici o pata de sange. Din fericire. Incet a inceput sa isi revina si a dat sa se ridice, dar era speriata si confuza. Nu putea sa stea bine in picioare. Am stat cu ele pana a venit un prieten de-al stapanei si au plecat spre veterinar. Binenteles, spre cabinetul unde am operato pe Nera cu un an inainte. Ii recomand cu cea mai mare caldura. Au fost scumpi, dar profesionisti. Cabinetul se numeste Di-Vet. Nu mai stiu nimic de Daisy, dar sper ca este bine. Inainte sa ne despartim, s-a ridicat in picioare si parea sa fie mai bine.

Vine si ziua de 3 ianuarie. Deja ma asteptam la a o treia incercare si speram sa fie cat mai usoara. O iau usurel spre birou, atenta sa nu imi rup gatul, sa nu ma calce vreo masina, etc etc. Ajung la birou intreaga, pornesc calculatorul si le povestesc colegilor cele doua patanii. Ei, stiind istoria de anul trecut incep sa rada si sa faca misto de ce mi se intampla numai mie. Totul merge bine pana cand calculatorul meu o ia razna. Se blocheaza, ecranul se umple de dungi, dungulite si liniute :)). Era clar. A treia incercare! Sun la service si ma prezint cu pacientul la doctor. Cand am ajuns la ei calculatorul nu mai pornea deloc. Era bolnav grav. Trebuie schimbata placa de baza. Normal, bolnava era doar placa video, dar fiind integrata pe placa de baza, o schimba cu totul. Deci, saptamana asta lucrez pe calculatorul unui coleg. Binenteles ca nu am fisierele (nu am mai facut backup de vreo 6 luni), nu am programele mele. Dar, ma bucur ca se poate rezolva.

Concluzia? Sper ca cele trei incercari de anul acesta si fi trecut. Si ma bucur ca au trecut cu bine.

Voi cum ati inceput anul?

2 comentarii:

  1. Este mai bine sa vedem doar intamplarile bune.

    RăspundețiȘtergere
  2. E bine sa vedem toate intamplarile, si cele pozitive si cele negative. Asa invatam. Mai ales din cele negative! Asta nu inseamna ca trebuie sa fie multe, ca sa inveti mai mult :D. Trebuie sa fie atatea cate ai nevoie pentru a evolua. .... Asa cred eu :)

    RăspundețiȘtergere